Cupe, medalii şi trofee personalizate

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

Indiferent de evenimentele avute o cupă, o medalie sau un trofeu personalizat întotdeauna poate ridica moralul. Fie că este vorba de o competiţie, eveniment în cadrul companiei, o zi de naştere sau copilul tău a reuşi să depăşească un pas important în viaţă o astfel de răsplată este binevenită şi îndelung apreciată.

Un astfel de trofeu, fie el cupă sau medalie nu poate decât să aducă zâmbete pe buzele primitorilor şi o satisfacţie imensă pentru aprecierea primită, oferă un astfel de cadou personalizat nu doar pentru un eveniment sportiv dar şi pentru un concurs sau competiţie ce nu implică efortul fizic, poate discutăm de un eveniment în care participă copii la un concurs de şah, darts, biliard sau cărţi de joc. Totuşi trebuie să încurajăm şi persoanele care participă la olimpiade sau concursuri de cunoştinţe generale fie ele desfăşurate pe plan local, naţional sau internaţional.

Ştim cu toţii că sportivii, primesc astfel de cupe şi medalii pentru participarea la diverse evenimente sportive, în fotbal sunt aşa de dornici să câştige astfel de competiţii încât în interiorul campionatului de fotbal se pune la bătaie CUPA, SUPERCUPA şi CAMPIONATUL, discutăm deja de 3 trofee pentru care fotbaliştii aleargă şi concurează un sezon întreg iar la final sunt recompensaţi pentru munca depusă cu aceste stimulente care de obicei ajung în vitrina clubului şi intră în palmares.

Totuşi aceste competiţii sunt bune şi în rândul companiilor care reuşesc astfel să stimuleze spiritul de echipă, progresul şi leader-shipul.

Dacă eşti în căutarea unui astfel de cadou personalizat pentru un prieten sau echipa ta, atunci nu mai sta pe gânduri şi hai în unul dintre magazinele noastre din Diverta la raionul de print si personalizare din Complexul Comercial Bucureşti Mall Vitan, Plaza România sau Lipscani 30-34 de Luni până Duminică de la ora 10:00 până la ora 22:00 şi un coleg te va ajuta să alegi cel mai potrivit cadou personalizat într-un timp cât se poate de scurt.

Centru de printare, copiere şi personalizare cadouri din Diverta deschis de Luni până Duminică de la 10:00 la 22:00 din Centru Comercial Bucureşti Mall Vitan deserveşte zona Timpuri Noi, Tineretului, Nerva Traian, Cartier Vitan, Unirii, Piaţa Alba Iulia, Muncii, Dristor, Mihai Bravu, Calea Vitan, Vacareşti, Baba Novac – 0725.172.691 sau vitan@printingstore.ro

Centru de printare, copiere şi personalizare cadouri din Diverta deschis de Luni până Duminică de la 10:00 la 22:00 din Centrul Comercial Plaza România deserveşte zona Militari, Drumul Taberei, Valea Oltului, Bulevardul Timişoara, Bulevardul Iuliu Maniu, Cotroceni, Politehnica, Răzoare, Lujerului, Gorjului – 0725.172.692 sau plaza@printingstore.ro

Centru de printare, copiere şi personalizare cadouri din Diverta deschis de Luni până Duminică de la 10:00 la 22:00 din Lipscani 30-34 deserveşte zona Unirii, Centrul Vechi, Universitate, Romană, Calea Victoriei, Naţiunile Unite, Cişmigiu, Cocor, Lipscani, Splai Unirii – 0726.946.948 sau lipscani@printingstore.ro