Ştampila, personalizare şi securitate

Ştiinţa care se ocupă cu studiul sigiliilor şi al ştampilelor se numeşte sigilografie, sigiliile şi pecetile domneşti de pe vremuri fiind „strămoşii” ştampilelor moderne.

Sigilografia studiază principalul mijloc de validare a documentelor — sigiliul. Prin sigiliu se înţelege amprenta de ceară, fum sau tuş imprimată pe documente, în urma aplicării matricei sigilare.

Matricea sigilară reprezenta, pe vremuri, instrumentul cu ajutorul căruia se realiza sigilarea, şi era fabricată din argint, bronz, oţel sau alamă. Unele erau confecţionate chiar din aur şi pietre preţioase, sub forma de inel sau breloc.

Matricea sigilară are două părţi. Prima este o suprafaţă metalică pe care se gravează emblema şi legenda, iar a doua e reprezentată de un mâner, confecţionat din metal, lemn sau os.

Legenda sigiliului reprezintă textul scris pe marginea acestuia, şi era în strânsă legatură cu emblema, spunând numele, titlul, calitatea posesorului sigiliului, precum şi data confecţionării sau a ocupării funcţiei celui care folosea sigiliul respectiv.

Matricea sigilară se execută manual, prin lovire cu ciocanul sau prin turnare. Matricile, sigiliile şi pecetile domneşti erau păstrate în secolele XIV-XVI de primul logofat. În secolul al XVIII-lea a apărut, în Ţara Românească şi Moldova, o noua funcţie domnească, numită „muhurdar”. Cel care avea această funcţie se ocupa, în special, de păstrarea matricelor sigilare.

Folosirea unui sigiliu era determinată de importanţa documentului sau a persoanei care folosea şi avea dreptul să folosească respectivul sigiliu.

Cu sigiliile mari se autentificau hrisoavele, uricile, patentele foarte importante, iar cu sigiliile mici actele de mica importanţă, poruncile sau scrisorile domneşti.

Sigilografia împarte sigiliile dupa tipul reprezentat de emblema, limba în care sunt scrise legendele, după forma, mărime şi după modul de confecţionare şi conservare a sigiliilor.

Sigiliile au aparut odată cu primele documente însă au aparţinut, la început, doar autorităţii supreme, adică domnitorilor, regilor şi împăraţior. Odată cu trecerea timpului au început să fie folosite şi de către demnitarii şi dregatorii mai mici in functii.

În zilele noastre ştampilele au un rol important într-o afacere, unul dintre primele lucruri pe care trebuie să îl faci în momentul care deschizi o firmă este să comanzi o ştampilă personalizată cu denumirea ei. Ştampila poate să conţină informaţii de bază cum ar fi denumirea ei şi tipul de organizare (S.R.L, S.A., I.I, P.F.A.) dar se poate pune şi un logo atfel poţi personaliza documentele emise.

În momentul care plasezi o comandă de stampilă ai nevoie de câteva acte:

1. CUI-ul firmei original+copie
2. Buletinul administratorului original+copie
3. Împuternicire dată de administrator + buletin împuternicit (dacă este cazul)

Daca vrei să comanzi o ştampilă ce nu conţine date de identificare ale firmei atunci nu ai nevoie de acte justificative, aceste tipuri de ştampile sunt folosite în mod normal de firme sau angajaţi ai firmelor care au nevoie să semneze actele de primire/predare – sau pentru a ştampila facturile cu achitat, receptionat, intrare – iesire din data de, la ora de.

Medicii au nevoie de acte justificative pentru obţinerea unei parafe, în 90% din cazuri au nevoie de următoarele acte:

1. Atestatul ce conţine numărul de parafă emis de autoritatea competentă orinigal + copie
2. Buletinul doctorului înscris în certificat-atestat original+copie
3. Împuternicire dată de doctor + buletin împuternicit (dacă este cazul)

Ştampilele, timbrele seci, parafele, sigiliile care au imprimată stema României sunt emise doar de Monetăria Statului Român acestea fiind înregistrate într-un Registru Naţional de evidenţă.

Mai multe informaţii referitoare la acest subiect regăsişi aici: http://monetariastatului.ro/anunt-privind-stema-tarii-si-sigiliul-statului/